Un soft de ultimă oră îţi spune dacă trăieşti sau mori


skullDacă vizionarii care cred că vom ajunge să trăim veşnic mulţumită nanotehnologiei nu-ţi inspiră încredere, poate un algoritm care te „citeşte” prin telefon şi îţi spune că eşti aproape de moarte sau, dimpotrivă, că nu ai de ce să te îngrijorezi, te va face mai interesat. Totul este cât se poate de serios – un grup de programatori japonezi a dezvoltat un astfel de program, dar nu pentru tine personal ci cu scopul de a eficientiza serviciile de ambulanţă.

Vreme de şase luni, au adunat informaţii legate de apelurile către salvare (analiza vocii, descrierea simptomelor, gradul de conştienţă al pacientului, inclusiv cum a decurs şi cum s-a finalizat intervenţia – dacă pacientul s-a vindecat, dacă a decedat până la sosirea medicilor sau în drum spre spital ş.a.m.d.), iar pe baza acestora au dezvoltat acest algoritm care prezintă gradul de risc al pacientului. Programul poate ajuta personalul de la staţiile de ambulanţă să se decidă dacă este necesară o deplasare de urgenţă sau dacă respectivul pacient mai poate să aştepte.
Deocamdată, acurateţea acestui algoritm este de aproximativ 50%, ceea ce înseamnă că trebuie mult îmbunătăţit până să ajungă un instrument de bază pentru serviciile de ambulanţă şi, de ce nu, chiar pentru pacient.

Sunt curios, dacă ar exista şi o versiune comercială , câţi vor avea curajul să ruleze un astfel de program înainte să sune la salvare sau în aşteptarea medicilor şi mai ales cum ar reacţiona în cazul unei predicţii mai puţin încurajatoare.

Sursa: Majesty.ro


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: