Consumul de alcool şi tutun, decisiv la acordarea creditului


bradford-bingley-1111-mediafax-foto-resizeCâte pachete de ţigări cumpără un britanic în fiecare săptămână şi câte beri sau pahare de vin consumă zilnic ar trebui să devină criterii decisive în acordarea unui credit ipotecar, propune Autoritatea pentru Servicii Financiare (FSA) din Regatul Unit (UK). Într-un raport publicat, ieri, şi citat de The Times, FSA atrage atenţia băncilor să nu mai ofere cu uşurinţă împrumuturi. La baza crizei financiare mondiale – care debutase, în UK, cu intrarea în criză de lichidităţi a băncii Northern Rock, în septembrie 2007, instituţia fiind naţionalizată în martie 2008 – a stat acordarea de credite unor debitori care nu ofereau suficiente garanţii că îşi vor putea plăti ratele. O primă gravă eroare care avea să genereze criza a fost acordarea unor astfel de credite „subprime”.

Ulterior, pe măsură ce bursele mondiale tranzacţionau instrumente financiare a căror valoare era garantată cu respectivele ipoteci, tot mai multe bănci ale lumii au început să acumuleze în portofoliul lor „active toxice”. Aşadar, FSA crede că, în paralel cu măsurile de supraveghere mai strictă a activităţii bursiere, răul trebuie tăiat de la rădăcină, prin reguli mai stricte la creditare.

Credite doar pentru cine şi le permite

Toţi potenţialii clienţi ai băncilor ar trebui supuşi la un „test de solvabilitate”, care să cuprindă întrebări detaliate despre obiceiurile de consum. Oamenii vor fi puşi să ofere informaţii despre ce anume beau, mănâncă sau fumează, respectiv în ce cantităţi. De interes pentru bancheri ar trebui să fie şi câţi bani dă o familie pe haine, încălţăminte şi pentru îngrijirea copiilor, sugerează FSA.

Testul ar trebui să separe „cheltuitorii” (care ar putea deveni debitori rău-platnici) de oamenii mai atenţi cu banii lor, aşadar ar prezenta un risc mai mic de insolvabilitate. Deşi băncile nu au dreptul să ceară şi teste medicale clienţilor, iar nici FSA nu propune aşa ceva, prin evaluarea consumului de tutun şi de alcool, viitorilor debitori li se face, implicit, şi un „test de sănătate”. În opinia lui Ray Boulger, expert de la firma John Charcol (unul dintre cei mai mari brokeri de credite ipotecare din UK), propunerea FSA nu este realistă, pentru că britanicii uită adesea detalii semnificative. Oamenii „îşi vor aminti de cumpărăturile săptămânale, dar nu şi de cele trei lire pe care le dau pe un sandviş în fiecare zi”, crede Boulger.

Mai multe pe sursa: Gandul.info


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: